Am mancat biscuiti de secara cu unt si pate cu usturoi. De unt nu aveam nevoie. Dar de tine aveam nevoie asa ca am pus si unt ca sa simt exact gustul zilelor petrecute impreuna, cand stateam lipita cu spatele de blatul din bucatarie si sporovaiam despre toate in timp ce tu iti pregateai un sandvis.
.jpg)
Si zilele acelea pareau ca nu se vor termina tocmai pentru ca erau doar ore din zile si clipe din ore iar clipele sunt singurele eterne. Am promis ca voi lua iubirea asta pas cu pas si clipa de clipa fara sperante si asteptari. Si am reusit.
Am reusit sa ma simt ca intr-o vacanta timp de opt luni fara sa ma gandesc ce se va intampla sau sa ii dau voie imaginatiei sa creeze un viitor pentru noi tocmai pentru a lasa libere toate posibilitatile.
Fara sa ma gandesc ca intr-o zi, dintr-o data, fara sa porneasca vreo alarma, fara ca cerul sa fulgere nascand o furtuna, fara ca nici macar doua masini sa se ciocneasca langa noi pe strada sau vreo cladire sa se prabuseasca sub greutatea anilor, lumea se va prabusi sub mine.
Mintea mea a inteles ca noi nu mai existam si a incuviintat. Ceea ce inima nu vrea insa sa inteleaga este ca nu va mai primi mesaje inainte de culcare si ca nu va mai fi nimeni care sa inventeze cuvinte de drag precum "scumps" pentru mine. Cel putin o vreme!
Si in aceasta vreme voi avea nevoie de paine cu unt, suc de portocale si goji berries care sa-mi aduca gustul zilelor noastre, pana cand nevoia de tine va dispare. . .
