Actul II

Am umplut cada cu apă fierbinte ca să-mi spăl trupul de urma atingerii tale. Am umplut şi un pahar cu vin ca să-mi spăl şi mintea de toate gândurile despre tine.

Apa era puţin murdară precum intenţiile tale când m-ai atins prima data aşa că urmele degetelor tale sunt tot acolo.

Şi vinul era puţin cam tare, dar nu mai tare decât puterea gândurilor cu care m-ai înlănţuit aşa că doar am picat într-o beţie dulce precum aceea ca atunci când m-ai strâns în braţe prima dată.

Am ieşit din cadă lăsând apa să picure de pe mine şi am pornit din nou ploaia ca măcar din suflet să spăl urmele tale.

Am tras şi cortina nopţii pentru că ştiam ca prin ploaie şi întuneric îţi va fi mai greu să ajungi din nou la mine. Uitasem însă că ploaia şi noaptea îţi sunt prietene aşa că m-ai găsit.

Mă găseşti de fiecare dată şi eşti acolo mai neclintit cu fiecare încercare de a te alunga. 

Cine eşti tu ca să nu te pot scoate din memoria structurilor mele? Cum se poate naşte în spaţii goale aşa o pasiune care să-mi altereze realitatea până în cel mai intim amănunt al ei? Cum poate rămâne un singur gând, necontenit, fundalul tuturor celorlalte gânduri?

Răspunsul tău . . .

Sursa foto aici.

Actul I

Imaginaţia topeşte distanţele, se joacă cu limitele timpului şi vieţile celorlalţi. Nu reuşesc niciodată să-ţi spun tot ceea ce aş vrea să-ţi spun iar asta îmi dă dureri de cap dimineaţa şi mă face să vreau sa mă întorc din nou în lumea viselor. Nu eşti lângă mine, nici măcar nu ştiu cine eşti, aşadar n-am de ales decât să mă întorc în lumea viselor ca să te găsesc.

Închid ochii şi încep să dau la o parte pânzele de paianjen şi voalurile minţii ca să pot ajunge la tine. Eşti aici. Ai fost tot timpul şi m-ai aşteptat. Pot să-ţi ating chipul, să simt asprimea părului ce-ţi cade zburlit pe faţă, să-ţi aud vocea când ceri barmanului încă o bere.

 Acum că m-am asigurat că eşti real în visul meu pot să-ţi spun tot ceea ce vreau să-ţi spun iar tu mă vei asculta privindu-mă cu un zâmbet îngăduitor printre norişorii fumului de ţigară.

Îţi povestesc despre fanteziile mele purtate de spuma mării pe plaje cu nisip fiebinte pe care s-a odihnit trupul tău.

Apoi îţi descriu cum stropii de ploaie cad pe ferestre mari precum muzica revărsată de un pian, adunând în mine un fluviu ce îşi caută drum pe lângă matcă.

Îţi spun cum atenţia pe care mi-o acorzi mă schimbă aducându-mă mai aproape de versiunea perfectă a ceea ce ştiu că sunt, dar că nu vreau să depind de atenţia ta pentru a ajunge acolo.

Îţi mărturisesc aproape imperceptibil că mă tem că te voi iubi prea mult iar teama mea va deveni reală şi îmi va contura realitatea aşa ca voi alege sa nu te iubesc deloc ca să nu mă frâng.

O cută uşoară îţi traversează fruntea dar zâmbetul tau e tot acolo. E prea mult ce-ţi spun? Nu te îngrijora, îţi poţi spune oricând că nu e real şi totul se va termina. Eu voi dispărea din visul tau şi tu din al meu. De fapt stai! Ăsta e visul meu . . . sau nu e?!

Foto: Zena Holloway