Trup şi Pâine

Sâmbătă seara casa bunicilor mirosea a pâine şi a curat. Eu şi soră-mea eram cocoţate în vârful patului, îmbăiate şi îmbrăcate în hăinuţe curate, cu interdicţia de a mai ieşi afară în praf. Lângă noi, pe masa din bucătărie stătea acoperită cu un ştergar gros de cânepă pâinea caldă, şi, uneori, plăcinte cu poale-n brâu, din care rupeam câte o firimitură fierbinte nemaiavând răbdare până la cină. Mirosul de pâine caldă era semnalul sfârşitului unei săptămâni de moncă şi în acelaşi timp dădea startul orelor lungi de trândăveală cu parfum de iarbă, flori şi miere.

Douăzeci de ani mai târziu, într-o seară plină de tot felul de emoţii amestecate produse de vara aflată în toi şi de preocupările mele de a mânca cât mai sănătos, m-am hotărât să îmi fac propria pâine. Să o frământ şi să o coc, şi cu puţin noroc să o şi pot mânca.

După câteva încercări eşuate şi telefoane disperate la bunica şi la mama pentru că aluatul ăla nu vroia pur şi simplu să crească oricâtă drojdie îi puneam, am îmblânzit-o. Coptul pâinii a devenit de atunci o poveste de iubire. Cand iubesc fac paine, când sunt prea copleşită de bucurie fac pâine, cand nu-mi găsesc rostul fac pâine. Fac pâine pentru că mirosul ei e sfânt precum tămâia şi înlătură orice tristeţe.

Opreşte-te pentru o secundă.

Imaginează-ţi mirosul de pâine proaspată.

Închide ochii.

Poţi fi trist în preajma unui astfel de miros? Mă înţelegi acum?

Este ceva atât de pământean şi atât de sfânt, de rustic şi de seducător, în tot procesul acesta de pregătire al pâinii. Ceva se eliberează şi ceva se încheagă. E un proces alchimic din care iese hrană pentru trup şi simţuri în aceeaşi măsură.

Iar mirosul, mirosul de pâine proaspată e mirosul de acasă la fel cum e şi mirosul de trup curat. Acel acasă unde te
întorci mereu pentru a o lua de la capăt, acel acasă intim care e doar al tău şi doar în tine.

Beatrice scrie

Cu un an mai mare decat mine, Beatrice a fost mult timp inspiratia mea pentru a fi un om mai bun si mai complet. O numesc si acum " idolul meu" pentru ca in adolescenta ea reprezenta pentru mine tot ceea ce imi doream sa fiu atunci si credeam ca nu voi ajunge niciodata: libera, creativa, talentata, frumoasa, iubita, sigura pe mine.

Beatrice e prietena mea si aseara se afla intr-un mic impas: cum sa inceapa din nou sa scrie? Asa ca am rugat-o sa scrie orice, un vers, cuvinte fara sens, sau cel mai bine sa-mi scrie mie o poveste. Si a scris: cu frumusetea, inteligenta, pasiunea si culoarea cu care doar ea poate sa scrie. Si cu un mesaj personal pentru mine.


Povestea:

Cărtărescu se apucă de medicină
R: Bine ati venit la emisiunea Totul despre sănătatea orală. Este o onoare să vă avem pe platoul B1 TV!
C: Bine v-am găsit.
R: În emisiunea de astăzi, domnul doctor Cărtărescu ne va oferi informații  despre implanturile dentare. Înainte de asta, vă rog să-mi permiteți - nu pot să-mi rețin uimirea, și cred că sunt în asentimentul telespectatorilor: Ce v-a determinat să vă apucați de medicină, Domnule Doctor? 
C: Întotdeauna există o explicație, nu-i așa? 
R: Toată media a fost asaltată de această știre!
C: Este posibil să fi fost doar o chestiune legată de necesitatea obiectivă a unei reconversii profesionale. Trăim în vremuri în care, știm cu toții și, dacă nu, învățăm: poezia nu plătește ratele. Până la urmă, e doar o chestiune de adaptare la mediu. 
R: Sesizez o nuanță de ironie în această afirmație.
C: O! Sunteți foarte sensibil  
O mare parte a vieții am dăruit-o scrisului. Care m-a încununat strașnic.
A venit un moment în care a trebuit să fac o alegere și am hotărât să merg pe cealaltă potecă din pădurea galbenă!
R: Vă referiți la…
C: Frost, R. desigur: "Two roads, diverged in an yellow wood… And sorry I could not travel both… I took the one less traveled by and that has made all the diference". 
O altă poveste care mi-a secat bulbul rahidian a fost povestea Ilenei Cosânziene. Pe drumul spre palatul împăratului, găsește o cosiță de aur… Ehh! S-o ia… sa n-o ia… Spune calule… Iar năzdrăvanul grăiește: De-o ridici, va fi rău. Dar de n-o ridici, va fi și mai rău… Cam așa!
R: Cum veți continua totuși celălalt parcurs. Cel poetic, desigur.
C: Dacă gândesc mai bine, prea multă poezie nu am scris nici când eram în viață ( ha ha ha ha ). În cealaltă viață, desigur. Aș putea să scriu în timpul liber. Mă voi înscrie la un doctorat în științe medicale. Este uimitor cât de asemănătoare este explorarea intimității unui trup de fluture gigantic, de exemplu, pe un fluviu înghețat, cu inserarea unui șurub dentar într-un os. E, până la urmă, cam același demers: pe interior sau în lumea senzației, asemănarea e uluitoare. Mă minunez, de fiecare dată când inserez un implant dentar, de forța și vitalitatea pe care o capătă un corp neînsuflețit, o mimare a unui element biologic, până la urmă, în momentul în care este inserat cum trebuie, la locul în care trebuie.
R: Cu alte cuvinte, omul potrivit, la locul potrivit, nu-I așa, Domnule Cărtărescu?
C: Implantul potrivit, la locul potrivit, desigur. Acesta ar fi sensul corect, desigur!

Mesajul: 
Tu, Carmen, îmi e drag rozul bonbon de pe sânii tăi mari, calzi și alte lucruri care nu se spun între noi doamnele da vezi tu daca am pus ortografia corectă la ingleză. Că tot traduci pe altii in noaptea asta. O trecut mai mult de juma de ora cu scrisu asta bata-l vina. Na!

Ghiceste-mi in cafea!

Oricat zahar si lapte ai pune intr-o cafea proasta n-ai sa o faci sa fie buna. Ii vei schimba pe moment gustul dar senzatia de nemultumire ca ai baut o cafea proasta va ramane cu tine. Pe acelasi principiu cu tigara dupa sex. Asadar nu pot sa nu ma intreb in ce proportii se imbina placerea, dependenta si nevoia in cafeaua mea zilnica:

cata cafea cu lapte poti sa bei pana gasesti raspuns la toate intrebarile?

cata cafea cu zahar poti sa bei pana iti ineci toate dorurile?

cata cafea neagra poti sa bei ca sa-ti gasesti inspiratia?

cate frappe-uri ca sa-ti linistesti pasiunile prea arzatoare?

.... si cate latte-uri ca sa uiti toate dorurile?

Vanilla Latte Tall va rog!