Trup şi Pâine

Sâmbătă seara casa bunicilor mirosea a pâine şi a curat. Eu şi soră-mea eram cocoţate în vârful patului, îmbăiate şi îmbrăcate în hăinuţe curate, cu interdicţia de a mai ieşi afară în praf. Lângă noi, pe masa din bucătărie stătea acoperită cu un ştergar gros de cânepă pâinea caldă, şi, uneori, plăcinte cu poale-n brâu, din care rupeam câte o firimitură fierbinte nemaiavând răbdare până la cină. Mirosul de pâine caldă era semnalul sfârşitului unei săptămâni de moncă şi în acelaşi timp dădea startul orelor lungi de trândăveală cu parfum de iarbă, flori şi miere.

Douăzeci de ani mai târziu, într-o seară plină de tot felul de emoţii amestecate produse de vara aflată în toi şi de preocupările mele de a mânca cât mai sănătos, m-am hotărât să îmi fac propria pâine. Să o frământ şi să o coc, şi cu puţin noroc să o şi pot mânca.

După câteva încercări eşuate şi telefoane disperate la bunica şi la mama pentru că aluatul ăla nu vroia pur şi simplu să crească oricâtă drojdie îi puneam, am îmblânzit-o. Coptul pâinii a devenit de atunci o poveste de iubire. Cand iubesc fac paine, când sunt prea copleşită de bucurie fac pâine, cand nu-mi găsesc rostul fac pâine. Fac pâine pentru că mirosul ei e sfânt precum tămâia şi înlătură orice tristeţe.

Opreşte-te pentru o secundă.

Imaginează-ţi mirosul de pâine proaspată.

Închide ochii.

Poţi fi trist în preajma unui astfel de miros? Mă înţelegi acum?

Este ceva atât de pământean şi atât de sfânt, de rustic şi de seducător, în tot procesul acesta de pregătire al pâinii. Ceva se eliberează şi ceva se încheagă. E un proces alchimic din care iese hrană pentru trup şi simţuri în aceeaşi măsură.

Iar mirosul, mirosul de pâine proaspată e mirosul de acasă la fel cum e şi mirosul de trup curat. Acel acasă unde te
întorci mereu pentru a o lua de la capăt, acel acasă intim care e doar al tău şi doar în tine.

friends with benefits

Cum ai putea sa incepi o zi de luni mai bine decat cu o cafea cu lapte (a doua) si o felie de paine cu unt de arahide (am pierdut numaratoarea), in aerul racoros al diminetii, contempland asupra avantajelor relatiilor de tipul prieteni cu drepturi speciale? Unul din drepturi  ar fi acela de a-l/o lasa sa te tina treaz/a toata noaptea (nelasand nici vecinii sa doarma) dupa care nu  va mai vedeti in urmatorul an sau doi. Distanta spatio-temporala nu are nici un impact negativ asupra unei eventuale revederi pentru ca scopul acestor intalniri este clar definit si stabil in timp. Iar marele avantaj e acela ca in restul timpului sex-friend-ul nu face parte din viata ta care merge mai departe senina si fericita, fara drame, probleme de genul iar intarzie, iar nu ma baga in seama, ce  cadou sa-i mai cumpar anul asta, pranzul de duminica cu parintii etc. Teoretic.

Pe B. l-am cunoscut cu multi ani in urma la petrecerea firmei. Eu eram disperata ca al meu iubit aflat pe drumul de intoarcere dintr-o delegatie nu dadea nici un semn. El bause suficient incat sa faca abstractie de mutra mea serioasa si ingrijorata si sa intre in vorba. Si bine a facut caci altfel, opt luni mai tarziu mi-ar fi fost probabil mai greu sa-mi gasesc consolarea in urma despartirii de acel iubit care nu, nu facuse nici un accident pe drum, ci doar uitase sa-si deschida telefonul.

De atunci m-am tot revazut cu B o data sau de doua ori pe an  cand nici unul dintre noi nu eram intr-o relatie stabila. Obligatoriu in intalnirile noastre era implicat vin bun si sex si mai bun. Ma intreb acum cum ar fi intalnirile fara vin? Poate ca i-ar fi mai greu sa ma scoata din propriul film si sa ma arunce intr-unul nou, oarecum strain dar al naibii de placut, asa cum se intampla de fiecare data. Ca si cum dupa ce toata viata te-ai uitat numai la filme europene, intri din greseala intr-un cinematograf unde ruleaza un film american. Uite asa afli ca exista Hollywood-ul relatiilor unde superficial poate fi extrem de linistitor si imbietor, iar pana la urma nu e nimic rau in putin divertisment.

Totusi faptul ca ai vazut doar filme europene pana la o anumita varsta nu e deloc neglijabil pentru ca te-a pus in contact profund cu emotiile si sentimentele tale si te-au impins sa sapi mereu mai profund in propria fiinta. Si cand vine acel moment in care esti pus fata in fata cu ceea ce simti te sperii. Si el se sperie. Si atunci definiti limitele relatiei - sa fie friends with benefits pentru ca a ne implica in mai mult de atat pentru noi nu functioneaza. Ok? Deal!
De atunci el a ramas peste noapte de fiecare data.

Ne-implicarea e dificila, e imposibil ca fiinta umana sa nu simti, sa nu-ti fie drag cel cu care ti-ai impartit corpul, gandurile si timpul indiferent de cat de superficial ar fi fost nivelul la care ai facut-o. Noi oamenii suntem creati pentru a simti si pentru a iubi. Suntem creati cu un camp emotional alaturi de cel fizic si mental. De ce ne e frica sa simtim? Poate pentru ca filmele americane nu ne invata ca putem fi liberi in dragoste. Ne invata despre drama si dependenta, despre povesti de dragoste ireale cu printul ce aduce printesei salvarea si fericirea vesnica, despre iubire fara libertate si sex fara emotie.

Dar sa-mi reiau povestea. Saptamana trecuta vine una din zilele acelea cand toate merg pe dos. Ma  hotarasem sa-mi dau demisia, nu stiam ce o sa fac mai departe, backlog-ul era alarmant si nu aveam chef sa fac nimic. Asa ca intru pe facebook  - care mai nou e precum frigiderul in care stii ce ai dar pe care il deschizi oricum cand te plictisesti poate, poate ti-a scapat ceva bun - si tocmai atunci B posteaza ceva interesant. Il salut virtual si incepem sa povestim. Ii spun ca nu sunt chiar bine iar el incearca sa ma linisteasca si se ofera sa ne intalnim sa vorbim si sa gasim o solutie. Eu ii raspund ca n-am chef de sex neimaginandu-mi nici o clipa ca omul chiar e preocupat de situatia mea si chiar vrea sa . . . discutam . . .

Poate ca de fapt intrebarea  relavanta pe care trebuia sa o pun mai devreme este cum ar fi intalnirile noastre fara sex, nu fara vin.